Adresa
Sos. Tighina 2/A
MD 4302, Causeni

 

”ANUNȚ

cu privire la reluarea concursului

pentru ocuparea funcției de director al S.A. Drumuri Căușeni,

 

 

În corespundere cu prevederile Regulamentului privind organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcției vacante de director al S.A. Drumuri Căușeni”, Comisia de selectare informează că în termenul stabilit pentru depunerea documentelor pentru participare la concurs –au fost depuse 2 (două) dosare de participare.

În urma examinării dosarelor depuse, membrii Comisiei de selectare au decis de a nu admite nici un candidat înscris la concurs și de a relua concursul în aceleași condiții prevăzute de Regulamentul vizat.

Concursul pentru ocuparea funcției de Director al S.A. Drumuri Căușeni, va fi desfășurat în conformitate cu Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcției vacante de director al S.A. Drumuri Căușeni, aprobat de Consiliul Societății, proces verbal nr.2 din 29 septembrie 2022.

Regulamentul, care conține inclusiv informația privind cerințele față de candidați, lista documentelor necesare pentru participare la concurs, poate fi accesat la următoarele pagini web: www.drumuricauseni.md și www.app.gov.md.

 

Termenul de depunere a documentelor pentru participare la concurs:

Termenul limită de depunere a dosarului pentru participarea la concurs – 16 ianuarie 2023, ora 16.00.

 

Locul depunerii documentelor:

Dosarul pentru participare la concurs se depune la sediul Societății: or. Căușeni, soșeaua Tighinei 2A, la secretarul Comisiei de concurs, iar concursul se va desfășura în incinta Agenției Proprietății Publice, pe adresa mun. Chișinău, Piața Marii Adunări Naționale, 1, bir. 253.

Persoane de contact:  Secretarul Comisiei, dl Revenco Valeriu, tel. 060066002.

Natalia Patrașcu, telefon de contact: 022 226235

 adresa electronică: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

 

Notă: Copiile documentelor prezentate în dosarul de concurs se certifică de către candidat, pe propria răspundere, sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor.”

 

Cerințe față de candidat

Pentru funcția de Director al Societății poate candida persoana care corespunde următoarelor cerințe minime:

  • este cetățean al Republicii Moldova;
  • cunoaște limba de stat;
  • deține studii superioare sau echivalentul lor în unul din domeniile: economic, tehnic, juridic și management;
  • cunoaște cel puțin o limbă de circulație internațională
  • a activat în funcții de conducere cel puțin 4 ani;
  • nu a împlinit vârsta necesară obținerii dreptului la pensie pentru limită de vârstă;
  • nu are antecedente penale nestinse pentru infracțiuni săvârșite cu intenție;
  • nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinței judecătorești definitive prin care s-a dispus această interdicție;
  • nu este condamnată, prin hotărâre definitivă și irevocabilă a instanței de judecată, pentru infracțiuni de corupție, care cade sub incompatibilitățile și restricțiile prevăzute la art.16–21 din Legea nr.133/2016 privind declararea averii și a intereselor personale.

 

Dosarul de participare la concurs.

  1. Dosarul de participare la concurs trebuie să conțină cel puțin:
  2. scrisoarea de motivare;
  3. viziunea de dezvoltare a Societății pe termen de un an și de 3 ani;
  4. curriculum vitae (CV);
  5. copia de pe buletinul de identitate;
  6. copia de pe diploma de studii;
  7. scrisori de recomandare (cel puțin una);
  8. cazierul judiciar sau declarație pe proprie răspundere privind lipsa antecedentelor penale;
  9. declarația privind evaluarea competenței și adecvării persoanei înaintate în funcția de Director al Societății, conform anexei nr. 4  din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcției vacante de director al S.A. „Drumuri Căușeni”;
  10. copiile certificatelor care atestă absolvirea cursurilor de perfecționare/specialitate;
  11. confirmarea (diploma, atestat, certificate sau alt document) care atestă cunoașterea unei limbi de circulație internațională, dacă există;
  12. acordul prealabil în scris semnat de candidat privind prelucrarea datelor cu caracter personal.

Vizualizati:

REGULAMENTUL REPETAT privind organizarea si desfasurareа сопсursului репtru осuраrеа functiei vacante de director al S.A. "Drumuri - Causeni"